Grindeanu, după demitere: La OUG 13 am vrut să plec, dar nu m-au lăsat

Grindeanu, după demitere: La OUG 13 am vrut să plec, dar nu m-au lăsat
Publicat: 21/06/2017, 18:22

„Sper ca votul de azi din Parlament să nu fie o mare greșeală, iar PSD să numeacă viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj și să transmitem investitorilor și cancelariilor din lumea întreagă faptul că România rămâne un mediu stabil și predibctibil. PSD nu înseamnă Liviu Dragnea, nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-și dea jos propriul guvern, pentru că așa vrea un singur om. Sper ca în șase luni să nu ajungem într-o situație similară. (…) Eu am făcut ceea ce am crezut și cred în continuare că e cel mai bine. A ales calea cea mai grea: să nu accept funcții, compromisuri, să nu accept înțelegeri oculte, să nu mă rog de nimeni. O să-mi fac datoria până la capăt. Am această datorie față de țara noastră”, a transmis Sorin Grindeanu în prima declarație de presă de la demiterea sa.

Acesta a subliniat din nou că speră ca PSD să rămână în postura de a păstra guvernarea și de a numi viitorul premier, dar și că el rămâne în PSD, formațiune în care activează de 21 de ani, pentru că nu-și schimbă partidul „așa cum au făcut unii”.

În discuție a fost adus din nou momentul OUG 13, iar Sorin Grindeanu a lăsat să se înțeleagă că sunt și alte lucruri care ar trebui spuse și care încă nu s-au aflat, dar că astăzi nu intră în detalii, precizând că, după controversata ordonanță, a vrut să-și dea demisia, dar colegii de la partid l-au rugat să rămână, singurul motiv pentru care a rămas prim ministru fiind acela că a crezut că are în Liviu Dragnea nu prieten.

„Am mai răspuns spunând că în mod sigur aș fi dat ordonanța 14. Până să se ajungă acolo, probabil că puteau fi făcute alte lucruri. După cum am spus, am crezut că am de partea mea un prieten care mă va ajuta. Eu am venit de la Timișoara, din postura de președinte de Consiliu Județean, nu am ridicat două degete să spun că vreau să fiu prim ministru, am fost chemat. Primul meu răspuns a fost ‘Nu’, pentru că aveam foarte multe de făcut la județ. Am cedat acestor rugăminți ale colegilor mei, din dorința de a nu se pierde acele milioane de voturi pe care PSD le-a primit în alegeri.

De asemenea, am înțeles că, după ordonanță, deși mai sunt câteva etape importante de detaliat până atunci, am venit și am spus multor colegi din partid că eu vreau să renunț, că nu cred că mai e normal să rămân. Și cu rugăminți ale aceluiași CEx, în unanimitate, a fost atunci și o conferință de presă, am înțeles că e de datoria mea să rămân”, a explicat Grindeanu situația.
Despre organizarea CEx atât de rapid, chiar în acest sfârșit de săptămână, premierul e de părere că decizia e una bună, măcar pentru ca cei cărora li s-au promis funcții de miniștri și prim miniștri să vadă adevărul, dar și pentru ca totul să fie votat la vedere, inclusiv noile propuneri pentru formarea viitorului Cabinet.
„Eu îmi doresc să fie de la PSD viitorul guvern, dar asta rămâne de văzut. În al doilea rând, mi-aș dori de la relația Liviu Dragnea și, eu știu vreo cinci care sunt ‘to be elected’, mi-aș dori să nu existe agende ascunse și scopuri ascunse. Pentru că eu am avut această senzație în ultima luna, de fapt mi s-a și spus: „Tu chiar nu știai că e un guvern de sacrificiu?”. Nu. Eu chiar mi-am făcut treaba, miniștrii și-au făcut treaba, dovadă rezultatele economice. Până când domnul Dragnea nu va înțelege că primul ministru este al României, dat, sigur, de o majoritate, dar este premierul României. (…) Sfatul meu pentru viitorul premier? Să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea”, a mai spus Grindeanu.
Referitor la discuția pe care a avut-o cu Liviu Dragnea înaintea votului pentru moțiune, premierul nu a dorit să adauge foarte multe, arătând că fiecare și-a păstrat punctul de vedere, că nu a vrut să dea înapoi și nici să facă niciun fel de înțelegere cu șeful PSD.
După aflarea rezultatului votului, Grindeanu l-a anunțat prin SMS și pe președintele Klaus Iohannis de decizia luată în Parlament, după care a urmat și o scurtă conversație telefonică despre care prim ministrul nu a vrut să ofere detalii suplimentare.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu a trecut de parlament cu 241 de voturi „pentru”, premierul fiind demis. Luni, partidele parlamentare vor fi convocate la Cotroceni, pentru consultări cu președintele Klaus Iohannis, acesta fiind plecat din țară într-o vizită de lucru în Germania.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?